Conştientizarea faptului alegerii de către R. Moldova a vectorului european de dezvoltare

Comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova a conştientizat la timp însemnătatea factorului ştiinţific pentru dezvoltarea durabilă a societăţii. Exemplară poate fi numită activitatea profesorului Nicolae Testemiţanu (1927 – 1986), care a pus sistemul de asigurare a sănătăţii şi cel de pregătire a cadrelor medicale (inclusiv ştiinţifice) pe o bază ştiinţifică solidă, de asemenea, activitatea acad. Sergiu Rădăuţanu (1926 -1998), care a pus baza pregătirii cadrelor tehnice de toate nivelele în RM. Moldova dispune azi de un sistem de pregătire şi atestare a cadrelor ştiinţifice bine consolidat şi cu oameni bine instruiţi, conştienţi de faptul că această cale de dezvoltare a UE este una din cele mai eficiente, cu întreg setul de acte normative, racordate în mare parte la cele ale UE.

Indicatorii privind nivelul intelectual al ţării. Un indicator important al nivelului de inteligenţă al unei societăţi este numărul de persoane cu vârsta mai mare de 25 de ani care deţin grad ştiinţific, gradul dovedind nivelul înalt de creativitate a persoanei, capacitatea acesteia de a formula şi soluţiona probleme, de a prognostica. În SUA acest indicator este 1,2%, în Germania şi mai mare – 1,8%, în RM - nu depăşeşte 0,3 %. Un alt indicator însemnat este numărul de persoane care obţin anual grad ştiinţific (care asigură sectoarele economiei cu cadre ştiinţifice de înaltă calificare) la 100 000 de locuitori. Pentru Portugalia, bunăoară, acesta este egal cu 50, Elveţia – 43, Germania – 31, UE – 21, SUA şi Coreea de Sud – 18, România – 16, Lituania – 10, Tadjikistan – 3. Pe parcursul anilor 1993 - 2013 în RM au fost conferite anual grade ştiinţifice în medie la 5 persoane la 100 000 de locuitori. Şi la acest indicator ar fi de urmat SUA şi ţările UE.

Eficienţa activităţii ştiinţifice. Unul din indicatorii care determină eficienţa activităţii ştiinţifice este numărul şi calitatea articolelor (brevetelor) publicate în reviste cu factor de impact mare şi cel al inovaţiilor implementate. Aici vom determina ţările care promovează cel mai eficient ştiinţa mai simplu. Drept culmi ale puterii creatoare a omului se consideră descoperirile ştiinţifice de răsunet, în lume existând şi o apreciere supremă a acestora – Premiul Nobel. Analizând lista laureaţilor în domeniul fizicii, chimiei, fiziologiei, medicinei şi economiei, se observă că majoritatea savanţilor cărora li s-au decernat premiul dat au efectuat cercetările lor de vârf în laboratoarele din SUA şi din ţările UE. SUA şi UE, luate împreună, le revin 581 (= 299 + 282) de premii, din 640 decernate în total pe parcursul anilor 1901-2013, altor ţări ale lumii revenindu-le doar 59. Aceasta înseamnă, că concepţiile noastre fundamentale despre lume au fost şi sunt formate în mare parte de oamenii de ştiinţă din SUA şi UE. Din 282 de laureaţi ai Premiului Nobel cetăţeni ai UE, 188 sunt ai Marii Britanii, Germaniei şi Franţei, 94 – cetăţeni ai altor state ale UE, ceea ce înseamnă că practic fiecare ţară europeană are laureaţii săi. Prin urmare, cetăţenii SUA şi cei ai UE pot să se realizeze profesional şi creativ la cel mai înalt nivel în propriile lor ţări. Nu întâmplător fluxul migraţiei în lume (îndeosebi cel al „materiei cenuşii”) este îndreptat spre aceste regiuni ale lumii. Aceste fapte şi determină într-o măsură mare dorinţa RM de a se asocia UE, duhul vieţii democratice şi a societăţii bazate pe cunoaştere este atrăgător pentru orice naţiune care doreşte să dăinuie în timp. Este firesc ca în dezvoltarea lor ţările să urmeze unor modele cunoscute. UE, de exemplu, studiază cu atenţie practicile bune ale SUA şi urmează un parcurs istoric similar. Alte ţări, inclusiv cele din CSI, urmează pilda SUA şi UE, acestea din urmă, la rândul lor, studiază cu atenţie practicile bune ale Japoniei şi Coreii de Sud.

Valorificarea factorului sinergetic. Exemplul UE e valoros şi din alt motiv. O societate bine pusă la punct trebuie să aibă rentabilitatea unui sistem sinergetic. O societate nu este suma indivizilor săi, care echivalează cu o gloată, ci suma relaţiilor dintre aceştia (Arnold J. Toynbee). Dezvoltarea societăţii este un rezultat al muncii colective bine coordonate, sursa esenţială de creştere a randamentului oricărei activităţi fiind ascunsă în relaţiile umane. Pentru a spori plusvaloarea părţii sinergetice se cere integrarea armonioasă a individului în colectivitate şi al instituţiilor în comunitatea celor de acelaşi gen din ţară şi din străinătate, pentru a asigura masele critice necesare ca anumite activităţi să devină productive. Din acest motiv, se cere ca şcoala modernă să promoveze ideea puterii în comun a oamenilor şi necesitatea de integrare a activităţii lor, astfel ca interesele individului să armonizeze cu cele ale colectivităţii, iar făgaşul propriu al lui să fie în consonanţă cu dezvoltarea economică şi culturală a ţării. Pentru a spori contribuţia factorului sinergetic, ţările se asociază, atingând şi depăşind astfel masele critice la tot mai mulţi indicatori economici, făcându-i astfel să devină înalt productivi. Efectul asocierii e relevant însă doar în cazul în care ţările au grad ridicat de independenţă unele faţă de altele şi parteneriatul se face în baza liberului consimţământ şi în deplină conştiinţă a intereselor (între ţări subordonate colaborarea nu poate fi reciproc avantajoasă). Constituite astfel, asociaţiile de state sunt mai adaptabile la nou şi mai puţin vulnerabile la neprevăzut. UE, bunăoară, este formată din 28 de ţări suverane, care au o piaţă unică şi stabilesc o monetă comună. În 2012, UE a avut un produs intern brut (PIB) de 16 641 de miliarde de dolari (23% din cel mondial), fiind cea mai mare economie a lumii, tab. 1. UE şi SUA ocupă o poziţii de vârf în economia mondială, în 2012 au avut împreună un PIB de 32 328 de miliarde de dolari, 45% din cel mondial.

Un indicator dinamic al nivelului de inteligenţă a unei ţări este numărul de persoane antrenate în cercetare. Prin asociere, ţările UE au obţinut cel mai mare potenţial de cercetători ştiinţifici şi o capacitate mare de a-i finanţa (la acest indicator fiind întrecută doar de SUA), tab. 1. UE întrece ţările / regiunile nominalizate în tab.1 la numărul de cercetători şi, corespunzător, la finanţele repartizate, după cum urmează: SUA (1,18; 0,78); China (1,45; 2,23); Japonia (1,88; 1,74); CSI (3,16; 13,45); Coreea de Sud (4,83; 7,81). Graţie colaborării eficiente dintre ţările membre, UE îşi permite şi luxul de a efectua cercetări de anvergură în domeniile fundamentale ale ştiinţei, care formează concepţiile noastre despre lume, cum este microcosmosul (deţine cel mai mare accelerator de particule din lume, cel de la Geneva) şi macrocosmosul (a scos în spaţiu faimosul telescop Hubble), cercetări foarte costisitoare, care nu sunt pe puterea unei ţări luate aparte, fie ea chiar SUA. Pe deasupra, UE acordă ajutor statelor din vecinătate, pentru a le aduce la standardele de viaţă ale ei. Şi în domeniul sportului UE merge mai bine ca alte ţări. La Olimpiada de la Soci, 2014, sportivilor din UE le-au revenit 133 de medalii, celor din SUA – 27, China – 9, Japonia – 8, CSI – 41, Coreea de Sud – 8, celor al altor state – 64 (37 dintre care sportivilor din Norvegia (26) şi Elveţia (11), state care colaborează strâns cu UE, 24 - celor din Canada, partenerul SUA, şi 3 – celor din Australia. Datele prezentate mai sus sunt argumentele forte care determină Republica Moldova să aleagă univoc vectorul european de dezvoltare.

Sporirea nivelului intelectual al societăţii

Ca ştiinţa să cunoască o dezvoltare durabilă, ea trebuie să fie asigurată de un aflux continuu de cadre ştiinţifice tinere. Orice subţiere a acestuia provoacă convulsii în funcţionarea sistemului de cercetare şi dezvoltare al ţării. Între sfera cercetării şi cea a pregătirii cadrelor ştiinţifice trebuie să existe o legătură strânsă. Una din grijile statului este să sporească nivelul intelectual al societăţii, lucru care poate fi realizat prin educaţie continuă, toată viaţa, a locuitorilor, dezvoltarea la ei a unor abilităţi de formulare şi rezolvare a problemelor, de a da produse creative. Pentru aceasta este nevoie de strategii educaţionale avansate, care să ia în calcul experienţele cunoscute, tradiţiile ştiinţifice, nivelul actual de dezvoltare a ştiinţei, aspiraţiile societăţii. În ţările avansate şcoala devine azi o instituţie centrală, în care se investeşte mult. SUA şi UE, de exemplu, promovează un spirit şi o educaţie intensiv ştiinţifică de la cea mai fragedă vârstă, în perpetuă modernizare, bazată pe programe de studiu concordate cu rezultatele ştiinţelor şi cu marile mişcări de idei de pe tărâmul acestora şi orientată spre nevoile sociale, economice, culturale şi spirituale ale societăţii, şcoala urmând ştiinţa la mică distanţă. Rapiditatea cu care cunoştinţele azi se înnoiesc determină sectorul de producere să solicite actualizarea şi aprofundarea cunoştinţelor, reciclarea, perfecţionarea sau conversiunea calificării multor oameni, în concordanţă cu ultimele achiziţii ale pedagogiei, psihologiei, tehnologiilor informaţionale şi celor de cercetare. Educaţia modernă trebuie să orienteze elevul (studentul, masterandul, doctorandul) spre o muncă concretă, constructivă, creatoare, să-i dea acestuia sentimentul scopului, al sforţării personale, să-l transforme în explorator, cercetător, descoperitor, să-i insufle dragoste de progres, să-l motiveze să se perfecţioneze, să-i dezvolte capacităţile de comunicare, să-l înveţe a munci în echipă, eficient. Şi în privinţa educaţiei SUA şi UE deţin poziţii de frunte. UE consideră că SUA este înaintea sa în multe privinţe graţie faptului că SUA aplică în administrare, cercetare şi educaţie un management mai performant, structurile de organizare şi de luare a deciziilor acolo au un grad mai sporit de autonomie, fapt ce le permite să-şi concorde mai bine organizarea internă cu solicitările externe, să devină mai deschise spre cooperare, mai receptive la nou şi la raportul muncă investită - rezultate obţinute, adică mai eficiente. Pentru aşi asigura o dezvoltare durabilă, Republica Moldova trebuie să-şi creeze un sistem de învăţământ flexibil, adaptabil la necesităţile societăţii, optimizat la nivelul individual de învăţare, în baza celor mai noi achiziţii ale ştiinţei.

Neîncrederea – factorul principal care îndepărtează apropierea RM de UV

De ce oamenii din RM au rezerve faţă de asocierea cu Uniunea Vamală? Istoria ne-a demonstrat nu o dată că parteneriatul cu FR este unul inegal. În 1812 Basarabia a fost ocupată, chipurile, ca populaţia ei creştină să fie protejată de musulmani. În perioada anilor 1812 – 1918 în Basarabia n-a funcţionat nici o şcoală naţională. În timpul sovietic au fost distruse sau vandalizate cca 1000 de biserici. În 1940, URSS a acaparat din nou Basarabia, motivând că ea este locuită de ucraineni (afirmaţie mincinoasă). După ce s-au instalat în Basarabia, autorităţile ruso-sovietice au deportat în Siberia zeci şi zeci de mii de oameni, alte zeci şi zeci de mii de oameni au fost omorâţi prin înfometare, ca să-i determina pe ceilalţi cetăţeni să intre în colhoz cu tot cu avere. După care a urmat un şir întreg de neodeportări, la minele de cărbune, pământurile de ţelină, construcţiile de şoc etc. Basarabia a fost decapitată de intelectualitate, populaţia izolată de arealul de cultură românesc (de Eminescu, Creangă, Enescu, Brâncuşi…), alfabetul latin înlocuit cu cel rusesc, limba română exclusă din instituţiile statului şi din instituţiile de învăţământ superior, numărul de şcoli cu instruire în limba română redus la minim. Vestitele cetăţi ale Moldovei medievale, de la Ismail, Cetatea Albă, Hotin şi mai recent cea de la Tighina au ajuns pe hărţi străine. La fel s-a întâmplat şi cu oraşul Cernăuţi, în care a învăţat Eminescu, şi cu fosta capitală a RASSM, Balta. Investirea preponderentă în partea stângă a Nistrului, în detrimentul celei drepte a RM, a fost o acţiune cu bătaie lungă. Când în 1989 Sovietul Suprem al RSSM discuta problema revenirii la alfabetul latin, Secretarul general al PCUS a telefonat personal, insistând să nu fie admis acest lucru. Pentru faptul că RM a ales calea independenţei, ei i s-au creat două autonomii (ca şi altor foste republici sovietice). În stânga Nistrului se află şi azi trupe militare ruseşti, deşi la Summitul de la Istanbul din 1999 Rusia s-a obligat ca până în 2012 să le retragă. Ca să „ţină în şah” fostele republici ale URSS (RM, Georgia şi Azerbaidjanul), Rusia foloseşte pârghiile autonomiilor autoproclamate, acestea având la Moscova cereri de aderare la CSI. Faptul că CSI pe parcursul a 23 de ani n-a avansat cu nimic în soluţionarea „conflictelor îngheţate”, precum şi lipsa unei atitudini faţă de evenimentele din Ucraina din 2014, vorbeşte despre ineficienţa acestei comunităţi de state. Revoltătoare este conduita reprezentantului FR în Pridnestrovie, Rogozin (dar şi a altor emisari moscoviţi), care se comportă ca un vechil pe moşia boierului. Asemenea comportament cu partenerii de cooperare se datorează mentalităţii conducerii FR. În Rusia niciodată nu s-a suferit disidenţa (o altă opinie decât cea oficială, începând cu împuşcarea decembriştilor, culminând cu nimicirea fizică a tuturor oponenţilor politici în timpul sovietic şi terminând cu persecutarea disidenţilor din timpul lui Soljeniţîn şi Saharov). Se spune cu dreptate, că lucrurile ascunse ies la suprafaţă în faptele mici. Stilul intolerant de a conduce stabilit în FR şi-a dat arama pe faţă la Olimpiada de la Soci din 2014. Pentru a asigura securitatea jocurilor olimpice, au fost folosiţi cazacii, lumea rămânând stupefiată de imaginile în care aceştia lovesc cu cnutul nişte doamne. Aceasta în mileniul trei. Pentru cei care cunosc puţină istorie, cazacii se asociază cu nişte trupe gen SS ale lui Hitler. Să ne aducem aminte de poezia lui Vasile Alecsandri „Pohod na Sibir”, de soarta inochentiştilor hăcuiţi de cazaci, descrisă de scriitorul ucrainean Les Homin în cartea „Holhofa”, iar mai recent, de cazacii care au împuşcat cca o mie de apărători moldoveni la Nistru în 1992. Cu sprijinul FR, în ultimii ani se încearcă formarea unor detaşamente de cazaci şi în Moldova, la Comrat, pe lângă o întreagă coloană a 5 –a de luptători clandestini ai fostei metropole. Referendumul organizat la 2 februarie 2014 la Comrat a fost o lovitură dată RM pentru intenţia de a adera la UE, totodată aceasta fiind şi o repetiţie generală pentru ceea ce urmează să aibă loc, doar circumstanţele au făcut ca acest scenariu să fie aplicat mai întâi în Crimeea (RM urmărind cu atenţie ce se întâmplă acolo). Ţinând cont de nivelul de democraţie din FR, nu-i exclus ca într-o bună zi să devină preşedinte al Rusiei Ramzan Kadîrov, lucru care cu totul înspăimântă. Nu întâmplător, Finlanda, Polonia, trei republici baltice, care cândva erau părţi componente ale Rusiei, au tăiat poala şi au fugit. Până şi Bulgaria, despre care pe timpuri se spunea că va deveni cea de a 16-a republică sovietică, s-a distanţat de URSS şi a aderat la UE şi NATO. În cadrul UE, Bulgaria se foloseşte în pace de grafia chirilică, nimeni n-o impune să treacă la cea latină, cum li se întâmplă moldovenilor din Transnistria, impuşi să scrie cu litere ruseşti. Deşi n-a trecut mult timp de când ţările menţionate mai sus au aderat la UE, ele şi-au redresat economiile şi-au reformat învăţământul, asocierea cu UE fiind benefică pentru dânsele. Vorbind de UE, nu trebuie să uităm şi faptul, că aceasta s-a format după un război devastator, din ţări sărăcite, suspicioase unele faţă de altele, unele dintre care se urau de moarte (Franţa cu Germania, de exemplu), altele sfârtecate de război civil (bunăoară, Spania). Cu muncă asiduă şi multă răbdare, toate dificultăţile au fost depăşite în scurt timp, UE devenind o comunitate a toleranţei, un exemplu de armonizare a intereselor statelor. Dintr-o colaborare de la egal la egal toate ţările au de câştigat, din cea neegală puţine, câte odată nici una. Spania, de exemplu, astăzi este vizitată de cca 60 milioane de turişti (FR de 25 de milioane). Credem că cu timpul Rusia va depăşi bariera psihologică care o desparte de democraţiile apusene şi va păşi pe calea colaborării cu UE şi SUA, unica cale care poate să-i asigure o dezvoltare durabilă. Oamenii de ştiinţă ruşi în multe privinţe urmează practicile bune ale SUA şi UE. În viitor, suntem încrezuţi, FR se va asocia cu UE, acolo ne vom reîntâlni ca parteneri egali. Istoria a demonstrat, că ţările totalitare totdeauna regresează, în cele din urmă ele se văd nevoite s-o ia de la început. Din colaborarea cu SUA, Japonia (duşmanul nr. 1 al SUA în timpul celui de al doilea război mondial) şi Coreea de Sud, de exemplu, au avut doar de câştigat, rezultatele sunt vizibile. Alegând calea dezvoltării pe bază de cunoştinţe şi de deschidere către lume, China se mişcă cu paşi giganţi pe calea progresului, pe când Coreea de Nord, alegând calea izolării, a lunecat în prăpastia duşmăniei şi sărăciei.

dr. Ion Holban,
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale 

Sursa: www.timpul.md