ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Practica bate teoria la IDSI

2011-07-18

În data de 06.07.11 şi 15.07.11 s-au desfăşurat două şedinţe de prezentare a comunicărilor studenţilor UTM care efectuează practica în cadrul IDSI.

Tematica prezentărilor a fost variată şi a trezit vii discuţii. Toate comunicările au constituit o reuşită împrospătare şi actualizare de informaţii, necesare pentru fundamentarea studiului şi formarea abilităţilor de gestionare a datelor (Baze de date – Darii Petru, Malai Vadim, Limbajul de marcare XML (Lisnic Ana, Darii Petru, Malai Vadim), Content Management System (Constantin Bostan, Ana Lisnic).

Unele prezentări au fost suficient de familiare, utile în egală măsură specialistului în tehnologii informaţionale, dar şi nespecialistului, şi de aceea incitante, de exemplu, Reţele de socializare (Jechiu Andrei, Popuşoi Cristina), altele solicitante şi destinate unui cunoscător mai abil al tehnicilor de programare – Licenţierea produselor Soft (Rusnac Alexandru); Tehnica de creare a modulelor în Drupal (Raeţchi Angela); RSS & ATOM (Jechiu Andrei, Hîrbu Vadim, Bostan Constantin); Tehnici de testare (Jechiu Andrei, Hîrbu Vadim); SQL injection (Injectarea comenzilor SQL) (Blanari Denis).

O temă actuală – WEB 2.0 (Constantin Bostan, Hîrbu Vadim) (deşi putea fi cu acelaşi succes chiar WEB 3.0!) nu putea să lipsească dintr-o asemenea grilă de prezentări. Curiozitate maximă au trezit comunicările legate de Programarea Telefoanelor Mobile (Malai Vadim, Olaru Alexandru), precum şi Metode de criptare & Semnătura digitală (Darii Petru, Lisnic Ana).

Studenţii au manifestat atitudine conştiincioasă şi responsabilă faţă de proiectele selectate. De la următoarele lor implicări se aşteaptă contribuţii originale privind implementarea unor aspecte concrete.

Lista prezentărilor din cadrul cele de-a doua şedinţe din 15 iulie 2011:

 

Categoria: Noutăţi IDSI Cuvinte-cheie: stagiere, IDSI
Ultima actualizare:  15-02-2012 08:45:06
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova