Scientica

Accesări: 19916 Vizitatori unici: 6492

Ce este scientica?

Scientica sau ştiinţa despre ştiinţă studiază toate elementele care determină dezvoltarea ştiinţei, utilizând metode cantitative şi calitative, dar şi îmbinând metodele ştiinţelor naturii, istorice şi sociologice în studierea problemelor ştiinţei în ansamblul ei. În prezent putem deosebi 4 direcții majore de cercetare în cadrul scienticii:
• istoria ştiinţei;
• metodologia şi filosofia ştiinţei;
• problemele socio-psihologice a ştiinţei şi
• problemele economico-juridice şi organizaţionale a ştiinţei.

Scientometria este una din cele mai importante manifestări a cercetărilor scientice şi reprezintă totalitatea metodelor cantitative de dezvoltare a ştiinţei ca un proces informaţional. Din această perspectivă ştiinţa este un sistem de autoorganizare, dezvoltarea căruia este determinată de fluxurile informaţionale. Scopul cercetărilor scientometrice este de a da o imagine obiectivă a dezvoltării ştiinţei, de a evalua actualitatea, posibilităţile, legităţile fluxurilor informaţionale, dar şi căutarea organizării optimale a sistemului şi activităţilor de cercetare, a metodelor cele mai eficiente de management, productivitatea cercetătorilor etc.

Gestionarea inteligentă a informaţiei ştiinţifice în vederea luării deciziilor este posibilă prin intermediul instrumentelor de măsurare (metrii), utilizate pe scară largă la ora actuală în întreaga lume, practic în orice domeniu de activitate. În pofida opiniei răspândite precum că ştiinţa este greu cuantificabilă, mai cu seamă în ceea ce priveşte evaluarea calităţii producţiei ştiinţifice, măsurarea cantitativă nu numai că este un instrument decizional extrem de valoros, ci şi unul care se utilizează ca instrument de analiză retrospectivă şi prospectivă (foresight) a ştiinţei la nivel mondial. Odată cu apariţia Internetului, tehnologiile de vârf au generat şi oferă progresiv instrumente, metodologii şi indicatori noi de măsurare a ştiinţei. Datorită capacităţilor cu gabarit de stocare enorm în spaţii extrem de mici, informaţia ştiinţifică este depozitată în baze de date mari cu o „suprastructură”, care adună/generalizează datele din diferite surse ştiinţifice. Adunarea informaţiei pe platforme cu volum de stocare atât de impresionant a făcut posibilă accesul, utilizarea şi compararea producţiei ştiinţifice de pe cele mai diferite meridiane ale globului în timp record, cu grad sporit de exactitate şi cu perspectiva de sporire a calităţii mult mai mare datorită accesibilităţii şi vizibilităţii acesteia. Sistemele informatice sunt foarte variate şi pot include, pe lângă informaţia bibliografică şi de citare, blocuri de informaţii de alt gen – metadate (privind autorii publicaţiilor, organizaţiile în care activează etc., etc.), ceea ce permite integrarea datelor privind publicarea şi citarea la diferite niveluri (individual, organizaţie şi subdiviziunile sale, sector, ţară, regiune şi chiar la nivel mondial).

Dezvoltarea noilor tehnologii au determinat utilizarea diferitor termeni pentru domeniile ce se ocupă de studiul aspectelor cantitative ale informaţiilor, care se găsesc într-o anumită formă şi reprezintă un anumit tip de informaţie.

Evaluarea cantitativă a cercetărilor constituie obiectul de studiu al mai multor discipline şi domenii, care în succesiune cronologică, se prezintă astfel: Bibliografia statistică (anii 1920), Librametria (anii 1940); Bibliometria (începând cu anii 1960); Scientometria (1960); Informetria (1980); Webometria (2009); Altmetria (din 2010), cea din urmă împreună cu webometria generând Bibliometria nouă (a se vedea figura 2):

Informetria - studiul aspectelor cantitative legate de producţia, difuzarea şi utilizarea informaţiilor sub orice formă în orice grup social;

Bibliometria - studiul aspectelor cantitative legate de producţia, difuzarea şi utilizarea informaţiilor înregistrate conform rigorilor bibliografice;

Scientometria - studiul aspectelor cantitative legate de producţia, difuzarea şi utilizarea informaţiilor ştiinţifice;

Cybermetria - studiul aspectelor, cantitative legate de construcţia, utilizarea informaţiilor, resurselor, structurilor şi tehnologiilor informaţionale din întreg Internetul grupuri şi liste de discuţii chat, skype, mesagerie instantanee etc., inclusiv web;

Webometria - studiul aspectelor cantitative legate de producţia, difuzarea şi utilizarea informaţiilor, resurselor, structurilor şi tehnologiilor informaţionale pe WEB:
(1) analiza conţinutului paginii web;
(2) analiza structurii legăturilor web;
(3) analiza utilizării web (inclusiv fişierele de căutare şi comportamentul de navigare a utilizatorilor);
(4) analiza tehnologiei web (inclusiv performanţa motoarelor de căutare.

Fig. 1 Relaţiile dintre domeniile de infor- / biblio- / sciento- / cyber- / webo- / metrie
(Sursa: Björneborn, L., Ingwersen, P. (2004). Towards a basic framework for webometrics. Journal of American Society for Information Science and Technology )

Aşadar, scientometria acoperă parţial domeniile bibliometriei, webometriei, cybermetriei, mai exact ceea ce se referă la informaţia ştiinţifică, comunicată sub diferită formă. Scientometria se bazează în mare parte pe metodele bibliometriei, care utilizează aşa parametri ca numărul de reviste, numărul de articole publicate într-o perioadă de timp, numărul cercetătorilor care publică articole în anumite domenii etc. Analiza citărilor revistelor şi articolelor permite stabilirea actualităţii unei sau altei direcţii ştiinţifice, repartizarea cercetătorilor după numărul de publicaţii – stabilirea productivităţii etc. Cybermetria este un termen care reflectă posibilităţile noi de prelucrare şi vizualizare a informaţiei, păstrate în formă electronică. Ea a impulsionat dezvoltarea scientometriei şi a informetriei. Apariţia bazelor de date şi a metodelor computerizate de analiză a informaţiei a permis introducerea unor noi criterii calitative pentru evaluarea stării ştiinţei în întregime şi a unor domenii, precum şi de a evalua ponderea diferitor ţări, regiuni, instituţii în acest proces. Webometria a apărut la urmă în legătură cu studierea parametrilor spaţiilor web şi determinarea structurilor informaţionale din acesta. Un subdomeniu nou ar fi chiar scientowebometria, care ar lua în discuţie măsurarea cantitativă a ştiinţei utilizând mijloacele webului. Dacă în bibliometrie sursa de cercetare este articolul ştiinţific publicat în revistă, atunci pentru webometrie – site-ul. Mulți din indicatorii utilizaţi în bibliometrie sunt aplicabili şi în spaţiul web. Totodată, scientometria este acoperită integral de informetrie ca domeniu de studiu al aspectelor cantitative de informaţii „în orice formă” şi „în orice grup social”.

Altmetria - reprezintă analiza şi utilizarea indicatorilor de impact în activităţile ştiinţifice şi mediile online. Ea ţine de crearea şi studiul unor noi metrici, bazate pe web-ul social/public, pentru analiza şi informarea comunităţii academice.

Fig.2. Asemănările şi deosebirile dintre infor-, biblio-, sciento-, webo- şi cybermetrie

Fig. 3. Bibliometria clasică vs. Noua Bibliometrie (Webometrie + Altmetrie)
(Sursa: Pensierocritico (site). Concetti, Metodi e Strumenti per difendersi dalla manipulazione mediatica. Pagina: Dalla Bibliometria allo sviluppo della Webometria)

De ce este necesară scientica?

Rolul excepţional al ştiinţei în societatea modernă determină o atenţie sporită din partea tuturor factorilor de care depinde dezvoltarea sa, inclusiv analiza datelor cantitative a activităţilor de cercetare-dezvoltare. Experienţa internaţională demonstrează că cercetarea-dezvoltarea poate să joace un rol important în dezvoltarea socioeconomică doar atunci când sistemul este organizat adecvat. Pentru aceasta este necesară cunoaşterea legităţilor dezvoltării ştiinţei, în baza cărora să fie elaborate politici ştiinţifice, altfel spus trebuie dezvoltată o bază ştiinţifică pentru managementul activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare, pentru luarea deciziilor. Asigurarea unei baze veridice şi informative în domeniu reclamă dezvoltarea scientometriei şi a altor discipline ale scienticii ca direcţii de cercetare, de nivelul şi de rezultatul utilizării rezultatelor căreia depinde, în bună măsură, competitivitatea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare. În lipsa unor contacte ale organelor de management al sistemului de cercetare-dezvoltare cu cele din domeniul scienticii, politicile ştiinţei promovate devin superficiale şi lipsite de consecvenţă, materializându-se doar în acţiuni izolate și contradictorii. Din aceste considerente, cunoştinţele relevate de către scientică ar trebui să constituie baza unei politici ştiinţifice raţionale, să devină repere de bază în managementul cercetării-dezvoltării.

În Republica Moldova necesitatea cercetărilor în domeniul scienticii este şi mai evidentă acum, în contextul implementării unei noi concepții de organizare a cercetării științifice, a adoptării unor măsuri de reformare a sistemului şi, nu în ultimul rând, pentru o argumentare ştiinţifică a necesităţilor şi importanţei ştiinţei naţionale în faţa factorilor de decizie naţionali, a impactului asupra societăţii. Ele sunt necesare şi reieşind din sarcinile politicii de stat în domeniu, deoarece cercetările scientice în ansamblu contribuie la dezvoltarea şi utilizarea eficientă a potenţialului ştiinţific şi tehnologic.

Cercetările scientice în Republica Moldova

În Republica Moldova scientometria şi alte discipline ale scienticii nu sunt percepute ca domenii ştiinţifice distincte. Lucrările din acest areal nu sunt prea numeroase, sunt de caracter mai general, cu anumite aspecte scientice, şi poartă amprenta activităţilor de bază ale autorilor, deoarece nu există centre de profil şi autorii nu se identifică drept specialiști în scientică. Există lucrări în domeniul istoriei, metodologiei, filosofiei şi a problemelor sociopsihologice ale ştiinţei (ex., filosofia cercetării – T.Ţârdea, T.Dumitraş, G.Bobână, sociologia ştiinţei – A.Timuş, V.Mândru, aspecte ale creativităţii – V.Dulgheru ş.a). Din această categorie menţionăm în mod deosebit cercetările lui N.Ţurcan în domeniul comunicării ştiinţifice şi a diseminării informaţiei în domeniu, în baza acestora fiind susţinută şi o teză de doctor habilitat (Comunicarea ştiinţifică în contextul Accesului Deschis la informaţie). Totuşi, majoritatea publicaţiilor cu tangenţă asupra tematicii studiate se referă la problemele economico-juridice şi de organizare a ştiinţei. Se deosebesc, în primul rând, cercetătorii-economişti de la diferite instituţii de profil (ASEM, INCE, departamente de profil de la universităţi), care fără a pune întotdeauna ştiinţa în calitate de obiect al cercetării, abordează aspecte referitoare la legităţile dezvoltării ştiinţei în legătură cu studierea altor probleme, în special ce ţin de crearea economiei inovaţionale. Caracteristic pentru aceste studii este tratarea ştiinţei ca un factor important al dezvoltării economice, mai puţin fiind abordate alte funcţii ale ştiinţei. Din aceşti autori îi menţionăm pe G.Belostecinic, A.Stratan, N.Percinschi, A.Şuşu-Ţurcanu, A.Gribincea, V.Ganea, G.Iliadi; Z.Şişcan, E.Feuraş, D.Moldovanu, E.Naval, A.Timus, E.Hârbu, M.Patraş, S.Certan, A.Cotelnic, S.Chircă, A.Popa, A.Leviţcaia, L.Bugaian, A.Cojuhari, L.Șavga ş.a. Există o teză de doctor în ştiinţe susţinută în domeniu, referitoare la managementul performanţelor prioritare în cercetare-dezvoltare (V.Postolachi) şi una de doctor habilitat, privind managementul sistemului naţional de cercetare-dezvoltare (G.Cuciureanu).

Un alt grup de autori cu lucrări în domeniul scienticii sunt persoanele din administraţia sistemului naţional de cercetare-dezvoltare. Aceştia deseori provin din domenii ştiinţifice care nu au tangenţă cu scientica, dar venind în funcţii de conducere/administrative în domeniu au simţit necesitatea de a face cercetări care să le ajute în activitatea de organizare, planificare, evaluare şi control a sistemului de cercetare-dezvoltare. Dintre aceştia se deosebesc A.Rotaru, V.Canţer, G.Duca, V.Afanasiev, V.Minciună, G.Cuciureanu, I.Holban, Iu.Badâr, R.Cujba, A.Roșca, S.Alexeeva, T.Callo. Majoritatea publicaţiilor acestor autori se axează pe soluţionarea unor probleme practice, pe elaborarea măsurilor de politică a ştiinţei, însă există şi lucrări care tratează legităţile generale ale cunoaşterii ştiinţifice. Câţiva autori din această categorie dau dovadă de specializare mai îngustă: dreptul ştiinţei – V.Balmuş, tehnologiile informaţionale în managementul cercetare-dezvoltare - I.Cojocaru, evaluarea şi acreditarea organizaţiilor ştiinţifice – M.Pişcenco. În baza acestor cercetări au fost susţinute şi 3 teze cu tematică „scientică” – una de doctor habilitat (Victor Balmuş - Administrarea şi autoadministrarea sferei ştiinţei şi inovării în Republica Moldova) şi două de doctor (Igor Cojocaru – Suportul informaţional al evaluării cercetărilor ştiinţifice în Republica Moldova şi Marina Pişcenco - Evaluarea şi acreditarea organizaţiilor ştiinţifice: aspecte sinergetice). În sfârşit există şi cercetători, specializaţi în alte domenii ştiinţifice, care reflectă asupra legităţilor generale de dezvoltare a ştiinţei, dintre care îi menţionăm pe A.Dicusar, E.Ungureanu, I.Cojocaru. Problematica organizării cercetării-dezvoltării şi politicii ştiinţei este abordată şi în studiile desfăşurate sub egida unor organizaţii din sectorul privat nonprofit, în primul rând Expert-Grup şi Fundaţia Soros-Moldova.

O listă a revistelor științifice în domeniul scientometriei o puteți găsi AICI.

Lucrările în domeniul scienticii publicate de către colaboratoriii Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale le puteți AICI.

Rapoarte (studii) de evaluare a domeniului cercetării și inovării din Republica Moldova

Ultima actualizare: 30-11-2023 13:35:16
Sursa: IDSI

Social plugin